De la lume adunate ..... Haosul şi sensul culturii electronice

Cercetările ştiinţifice arată că creierul are nevoie de stimulare prin dezechilibru haotic pentru a putea comunica sensuri complexe. Dar informaţia transmisă prin mijloace electronice suspendă capacitatea creierului de a face aceasta, producând ca efect sentimente confuze şi incapacitatea de a da atenţie detaliilor. În anumite condiţii electrice, tipăritura devine o structură auto-organizabilă care guvernează continuu rolurile tuturor celorlalte tipuri de media prin ajustări ale răspunsului cultural. Haosul poate apare într-un sistem liniar şi să ducă la distrugerea lui: dacă metalul în vibraţie este supus unei apăsări prea mari se poate sparge ca sticla. Sau un sistem care nu are aparent nici o ordine poate, în mod neaşteptat, impredictibil, să atingă o stare de auto-organizare care produce o ordine neliniară complexă: o curgere turbulentă a unui râu poate, cu o minusculă schimbare în acceleraţie, să se transforme într-o mulţime de vârtejuri line. Vorbim despre realitatea fizică, totul de la grupurile de stele şi experimentele de mişcare de convecţie la nivel molecular până la efectele de topire şi de întărire ale noroiului (cf. Briggs şi Peat, 138-39).

Teoria haosului, care este mai mult decât o paradigmă obişnuită, este o bază nouă pentru comunicaţii care modifică proporţiile de înţeles între mass media tipărită şi cea transmisă prin mijloace electronice. Ca şi vremea, ritmul de apariţie al petelor din soare, ritmul cotaţiilor la bursă sau extrem de complexa economie a avalanşei informaţionale, aceste sisteme aparent haotice, apar ca având o ordine inepuizabilă, de o tulburătoare frumuseţe atunci când sunt observate ca întreguri. Haosul, noua ştiinţă a întregului, reprezintă integrarea tuturor tipurilor de media într-un singur model, sau atractor [1], o structură haotică, ca Finnegans Wake a lui Joyce, care tinde spre un înţeles fără ca vreodată să fie epuizat prin completă explicare. Un astfel de lucru este o structură implicită – care permanent revelează noi înţelesuri.

Chiar şi structura unică a fulgilor de zăpadă poate fi explicată prin formule haotice şi prin „efectul fluture”, efectul puternic al unor evenimente foarte mici asupra unora foarte puternice: fulgul de zăpadă reprezintă pentru avalanşă ceea ce reprezintă fluturele pentru tornadă [2].

Comportarea haotică a vremii este determinată de un atractor numit climă, care arată un model de repetiţie dinamică numai la scară globală, în timp, care la nivelul unei zile şi a unui loc de pe glob pare complet întâmplător. Sau, comportamentul oricărei persoane este determinat de atractorul numit personalitate; şi aşa mai departe. Oriunde există haos, liniile auto-organizabile ale unei structuri dinamice neliniare pot fi găsite. Haos există pretutindeni… Şi nu e rar. După cum a spus un cercetător: „Haosul este paradoxal; este stabil; este structurat”.

Biologia şi fiziologia găsesc haosul în corpul uman în care stări anormale, aleatoare, odată considerate patologice, sunt înţelese astăzi ca neregularităţi haotice „normale”. Un sistem în dezechilibru extrem poate fluctua în moduri care forţează sistemul să intre într-o stare de mai mare organizare, mai complex, mai mai plin de viaţă. A înţelege asemenea modele turbulente, odată considerate periculoase, chiar ameninţând viaţa, începe să permită terapii mai eficiente şi o mai bună înţelegere a efectelor proceselor electrice din corp. Medicina descoperă că un oarecare nivel de haos este necesar pentru funcţionarea sănătoasă a inimii, aşa cum este şi pentru creier. O inimă sănătoasă îşi modifică permanent bătăile într-un interval de frecvenţe. Pentru creier, mai ales în activităţile ştiinţifice, analitice, un nivel înalt de activitate haotică este aşteptat la persoanele sănătoase (cf. Gleick 281).

Poate că cea mai fundamentală descoperire care face legătura între haos şi procesele din corpul uman este acela că „nivelul funcţiilor creierului pare a fi intim legat de gradul de haos în undele creierului” (Gleick, capitolul „Inner Rhytms”, 280-92). Formularea pare a fi suficient de simplă: stimulare mai mare, haos mai mare; stimulare mai mică, haos mai mic.

Din moment ce privitul la televizor reduce cantitatea de unde cerebrale de frecvenţă înaltă, cele din intervalul Beta, şi determină producerea de mai multe unde Theta (asociate cu starea de aţipeală), ce putem crede despre un lucru care reduce dezechilibrul sănătos al creierului, prin urmare scăzând capacitatea creierului de a emite şi recepţiona informaţia? Înţelegerea unui text cere un stimul (input) cu nivel înalt de energie. Televizorul diminuează această nevoie.

Cercetările conduse de soţii Emery la Universitatea Naţională Australiană din Canberra concluzionează că privitul la televizor generează răspunsuri inhibitive la privitor şi reduce capacitatea de raţionare, prin urmare blocând procesul de învăţare.

Este evident că televizorul nu numai că distruge capacitatea privitorul de a urmări, dar, de asemenea, urmând un complex de căi neurale directe şi indirecte, scade vigilenţa – starea generală de încordare care pregăteşte organismul pentru acţiunile pe care ar trebui să le ia la diverşi stimuli. (723.9)

Raportul soţilor Emery confirmă descoperirile preliminare ale lui Krugman despre reducerea activităţii undelor cerebrale în timpul privitului la televizor legat de un model asociat stării de neatenţie pasivă. „Concentrarea continuă asemănătoare transei a privitorului este atunci nu atenţie, ci distragere – un fel de visare cu ochii deschişi sau pauză” (ibid.). Haosul cu stimulare mare şi dezechilibru extrem pare să lipsească complet aici. Conştienţa nu pare să existe.

Psihologul amintit, A. R. Luria a ajuns la concluzia că „Nici un gând organizat nu este posibil în aceste stări şi asocierile selective sunt înlocuite cu asocieri neselective, lipsite de finalitate” (ibid.). Aşadar starea creierului în care undele cerebrale sunt uniformizate, anti-haotice, este contrară producţiei de gânduri şi ritmurilor creierului normal. În alte cuvinte, un om învaţă foarte puţin de la televizor, asta dacă învaţă ceva. Nu credeţi asta? Amintiţi-vă doar trei din cele paisprezece-nouăsprezece puncte de la ştirile de aseară…

Ciudat, când sunt monitorizate undele cerebrale ale epilepticilor se descoperă că sunt dramatic mai puţin haotice în timpul unei crize. Aceasta confirmă ideea că în unele cazuri o lipsă de activitate haotică în creier este un semnal pentru disfuncţie în stare incipientă. Devine destul de clar, din lucrările lui Krugman şi ale soţilor Emery, A.R. Luria, Peper, Mulholland şi alţii, că atunci când ne uităm la televizor procesul de interacţiune dinamică, alertă cu realitatea se reduce foarte mult, uneori fiind chiar complet blocată.

Neutilizarea frecventă a funcţiilor verbale şi analitice ale minţii se materializează in modele mentale care sunt reduse în termeni de potenţial pentru a produce ordine liniară. Rămâne de văzut cum putem antrena o minte activă pentru a ajunge la nivele înalte de competenţă profesională utilizând tehnici neliniare.

Vizualizarea cu ajutorul tomografiei prin emisie de pozitroni (TEP) [3] luminează creierul în diverse zone, corespunzătoare diverselor activităţi. (De exemplu, cititul evidenţiază zona specifică centrului verbal.) Sângele iradiat provenit din laboratorul de medicină nucleară este încărcat cu pozitroni [4] (electronic cu rotaţie inversă). Acest sânge ‚încărcat cu sarcină, este introdus în pacient şi atunci când fluxul sanguin creşte într-o anumită zonă a creierului datorită unei activităţi specifice, neuronii şi pozitronii se distrug, având loc o emisie de radiaţie gamma. Această emisie de radiaţie este vizualizată pe ecranul aparatului TEP. Aceste tehnologii produc dovezi clare ale stărilor induse de utilizarea diferitelor materiale media. Materialul scris, ştim, activează emisfera corticală stângă, iar privitul la televizor activează emisfera dreaptă.

Concluzii evidente nu pot fi ignorate de ştiinţă în acest domeniu. Lumina radiantă, lumina generată de tuburile catodice, produce o scădere dramatică a tuturor activităţilor creierului asociate cu energie înaltă, alertă, sănătate, dezechilibru. Privitul la televizor şi VDT [5] (monitoare video) răpesc creierului cele mai importante proprietăţi din funcţionarea sa activă.

Activitatea acustică cum este compoziţia din memorie, citirea tăcută şi socotelile aritmetice în minte cer toate şi induc o producţie accelerată de unde cerebrale. Activităţi cum ar fi citirea unui text televizat, vizionarea unei emisiuni TV, urmărirea unui interviu televizat, reprezintă evidente scăderi ale activităţii creierului în domeniul celor mai scăzute şi mai puţin haotice unde cerebrale (cf. Emery 627). Activitatea literată, cititul, scrisul şi vorbirea cu atenţie, sunt activităţi care furnizează o bază suficient de haotică pentru a demonstra experimental că există întotdeauna tendinţa ca aceste activităţi să crească complexitatea şi viteza creierului.
Soţii Emery concluzionează, susţinuţi de impresionante dovezi neuro-fiziologice din domeniul funcţiei undelor theta, că televiziunea este o tehnologie „maladaptivă”, o tehnologie care afectează sănătatea utilizatorului. Ei au stabilit un set de condiţii arătând legătura care există între prezenţa undelor theta în cantitate mare şi răspuns scăzut al creierului în situaţia utilizării televizorului:
1. Răspuns normal - lipsa undelor theta
2. Unde theta ocazionale, cu caracter periodic
3. Emisie theta abundentă, constantă; stare apropiată de aţipeală sau de modelele hipnologice
4. Vârf epileptic [6] şi răspuns „val” [7], poate fi divizat cel puţin în a) rău mic şi b) rău mare

Merrelyn Emery localizează efectele privitului la televizor asupra creierului în categoria numărul 3, în domeniul somnolenţei şi stării hipnologice. “Cu toată încrederea, putem spune că pe măsură ce emisia theta creşte în timpul vizionării, la nivelul ontologic există o creştere corespondentă numai a cunoaşterii ‘că’, nu a cunoaşterii” (729). [A cunoaşte ‘că’ este definit ca “funcţia primitivă de recunoaştere (înaintea vorbirii şi conştiinţei)”] Mai mult, emisia theta este considerată a fi semn al unei probleme de percepţie: “O creştere a emisiei theta reprezintă o defectare… a legăturii între persoană şi mediu în sensul că vigilenţa este neglijată” (728-29).

Aşadar efectul constant emoţional al privitului la televizor apare ca boală/suferinţă pentru funcţiile creierului, deşi media naţională a timpului petrecut în faţa televizorului continuă să crească. Poate, ca bolnavii psihici, ne îndrăgostim de boala noastră.

Concluzia lor bazată pe analize atente a proprietăţii evidente a tehnologiei tubului catodic, televizorului şi monitoarelor video de a genera emisie de unde theta, este clară: “televizorul trebuie considerat o tehnologie maladaptivă” (727) deoarece, printre alte câteva motive măsurabile, “inhibă conştienţa şi comportamentul intenţional”. În alte arii de cercetare ei concluzionează că televizorul este maladaptiv deoarece stimulează numai recunoaşterea şi striveşte amintirea conştientă; că televizorul implică “mai multă uitare decât amintire” a conţinutul vizionat; că “înţelegerea” conţinutului este minimizată (cf. 756).

Dezechilibrul dintre tipurile de experienţă ale emisferelor cerebrale dreaptă şi stângă este un alt indicator al disproporţiei haotice naturale în aspectele neurofiziologice ale comunicaţiei. Din moment ce privitul la televizor înclină în mod clar către emisfera dreaptă, fluxul dinamic dintr-o parte în alta, dintre simţire şi gândire, este întrerupt. Potenţialul haotic pentru o ordine mai înaltă este minimizat, dacă nu eliminat cu totul. Este vorba despre dezechilibru de nivel scăzut, incapabil să producă o ordine mai înaltă.În ciuda ştiinţelor şi tehnologiilor şi a confortului pe care ele în generează, revoluţia electronică a creat pentru om condiţii de extremă dezordine şi anxietate. Suntem în mod crescător supraîncărcaţi cu informaţie din exterior. Există o dorinţă puternică de a inhiba informaţia, de a deveni insensibili la asaltul nesfârşit al informaţiilor din exterior. Există o ordine în tot acest haos? Ce schimbări aduce acest început de mileniu?

O ordine adâncă se poate recunoaşte din complexitatea multi-media a lumii noastre supraîncărcate cu informaţie. Informaţia transmisă prin mijloace electronice a creat relaţii haotice între gândire şi sentimente în vieţile noastre prin ruperea uneia de cealaltă. Astăzi, acaparaţi de media interactivă, complexă, prin tehnologii ca CD-ROM şi altele, suntem speriaţi că tipăriturile sunt învechite. Probabil nu este adevărat din mai multe motive.

1. Lumina radiantă şi cititul sunt mutual exclusive: După cum au arătat soţii Emery şi alţi cercetători, dovezile neurofiziologice sunt mai mult decât clare când arată că utilizarea îndelungată a monitoarelor video pentru citit generează efecte negative sigure asupra sănătăţii, mai ales mintale. Pe scurt: lumina radiantă (tehnologia tubului catodic [8] CRT – în contrast cu lumina reflectată) răpeşte energia din centrul verbal supune pe oricine încearcă să folosească un monitor video în scopuri literate la puternice tensiuni. Materialul tipărit trebuie să rămână pe pagina tipărită, acolo unde poate îmbunătăţi la maxim reintrarea noastră în spaţiul de rezonanţă electromagnetică. Este uşor de văzut că pe măsură pe filmele devin rodul unor valori prosteşti de producţie vizuală, tehnologia coloanei sonore a crescut impresionant.

2. O viziune globală asupra oricărui eveniment nu poate fi dobândită doar printr-o singură cale de informare. Clasicii oricărei culturi reprezintă structuri intercorelate, conţinut ascuns care mereu se descoperă: o veche povestire din antichitate este transmisă ca un mare poem epic; poemul dă naştere unei versiuni dramatice interpretată de mari actori; piesa devine roman; romanul devine film; filmul este refăcut în cinci serii TV;

Bogdan Ioan Stanciu
vicepresedinte
Asociatia Altermedia